Testimoniale

Ca absolvent al studiilor de licență (Compoziție clasică) și master (Stil și limbaj compozițional) din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, mărturisesc faptul că am beneficiat de un nivel de pregătire extrem de ridicat, care a avut un rol semnificativ în formarea propriei cariere muzicale. Calitatea cursurilor, dar și a profesorilor și mentorilor care mi-au fost alături în tot acest timp a extins orizontul cunoașterii și a condus la descoperirea de lucruri mărețe, fapt care va descătușa necontenit, și în viitor, energii creatoare noi.

Alin Chelărescu
Compozitor freelancer

În anii petrecuți ca student la Universitatea Națională de Muzică București, am realizat că un muzicolog trebuie să îmbine profesionalismul cu dragostea pentru muzică și pasiunea pentru cercetare. M-am bucurat să regăsesc aceste atribute la profesorii care continuă să mă îndrume la UNMB, cursurile desfășurându-se într-o atmosferă prietenoasă, cu deschidere spre diverse subiecte. De asemenea, datorită cunoștințelor și abilităților dobândite la UNMB am reușit să obțin premii la importante concursuri naționale și internaționale de muzicologie și compoziție. Mai mult decât atât, studiile la UNMB m-au ajutat să îmi găsesc un loc de muncă la puțin timp după absolvirea studiilor de licență.

Vlad Ghinea
Redactor muzical Editura UNMB

Mi-am dorit să devin profesor încă din timpul liceului. Înclinația pentru disciplinele muzicale teoretice (istoria muzicii și teorie-solfegiu-dicteu) m-a determinat să aleg specializarea Muzicologie din cadrul UNMB. Pe durata studiilor de licență și master am avut oportunitatea de a studia cu profesori pasionați de muzică, profesioniști și dedicați, care m-au inspirat în a aprofunda arta sunetelor, devenind totodată modele pentru cariera mea didactică. Cursurile facultății, materialele puse la dispoziție de biblioteca instituției alături de buna dotare a sălii de lectură au contribuit în mare măsură la parcursul meu, în mod special la examenele pe care le-am susținut pentru a deveni profesor. De asemenea, pe durata studiilor, facultatea mi-a oferit șansa de a participa la numeroase concursuri de muzicologie și teoria muzicii, concerte și simpozioane. Toate aceste experiențe frumoase din anii studenției mă determină să îi îndrum pe elevii mei în a-și continua studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, indiferent de specializarea aleasă.

Octavia Cioceanu-Angelescu
Profesor de Teorie-solfegiu-dicteu și Istoria muzicii la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești • Inspector școlar pentru arte la Inspectoratul Școlar Județan Prahova

Universitatea Națională de Muzică din București este instituția care mi-a devenit un companion de neînlocuit. În cadrul acestei instituții am avut ocazia de a participa la concursurile naționale de teorie și muzicologie care m-au condus spre performanță, o performanță greu de atins fără sprijinul profesorilor și fără baza materială pe care universitatea mi-a pus-o la dispoziție. Studiul muzicologiei mi-a dezvoltat simțul muzical, spiritul critic obiectiv și capacitatea de organizare, așa cum o altă secție nu ar fi făcut-o. Dobândirea acestor însușiri nu ar fi fost posibilă fără cordialitatea cu care am fost îmbrățișată de profesorii mei. Am luat acest model de conduită și îl aplic cât pot de mult în activitatea didactică cu elevii. Legătura mea cu UNMB rămâne una strânsă prin permanenta îndrumare a viitorilor studenți în a-și îndeplini visul de a urma cursurile acestei universități și a deveni, mai departe, muzicieni împliniți.

Maria Marinescu (Bărăceanu)
Profesor în cadrul Catedrei de Teorie a Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București

În calitate de absolventă a specializării Muzicologie (ciclul licență, master și doctorat) în cadrul UNMB, pot afirma că am avut parte de o îndrumare de excepție pe parcursul anilor de studii în această instituție. O recomand, nu doar datorită standardelor înalte ce caracterizează pregătirea profesorilor, ci mai ales pentru implicarea și exigența acestora în relația cu studenții. Atât acumularea de cunoștințe teoretice specifice, cât și accesul la experiențe diverse (concursuri de muzicologie, colaborări cu reviste de specialitate, burse ERASMUS etc.) m-au ajutat enorm, garantându-mi ulterior reușite profesionale semnificative în domeniul muzicologiei.

Irina Nițu
Cercetător științific la Muzeul Național „George Enescu”, București • Expert acreditat al Ministerului Culturii în domeniul documentelor de istorie a muzicii românești

Am absolvit cursurile secției de Muzicologie pentru ciclul de licență, master și mai apoi doctorat. Nivelul deosebit de ridicat al informației oferite, contactul cu profesioniști și iubitori ai artei muzicale fac din UNMB nu doar un loc de informare și cercetare, ci un spațiu în care ești îndemnat să iubești muzica și să îți iubești meseria. Pe parcursul anilor mei de studenție am avut parte de suport academic necondiționat din partea profesorilor mei. Am participat la concerte, simpozioane și masterclass-uri, am avut acces la o bibliotecă și o mediatecă în care am „călătorit” pe cele mai interesante meleaguri culturale și am cunoscut oameni, locuri și culturi noi prin cele două burse ERASMUS de care am beneficiat.

De mai bine de un deceniu transmit cu mândrie cunoștințele mele muzicale la orele de teorie și istoria muzicii de la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București și îmi valorific cu drag experiențele muzicologice în materialele pe care le realizez pentru revistele Muzica și Actualitatea Muzicală ale UCMR.

Andra Apostu
Profesor Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București • Muzicolog și critic muzical

Oportunitatea de a studia dirijatul coral în cadrul UNMB a fost cel mai important motor de dezvoltare profesională din viața mea. Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală mi-a oferit câteva întâlniri care s-au transformat în timp într-un mentorat cu totul special. Tot aici, alături de talentați și muncitori colegi, am făcut primele încercări de a înființa grupuri corale și în ultimul an de studii am pus bazele Corului Regal. În anul 2011, în cadrul proiectului POSDRU intitulat „De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală”, am avut bucuria să colaborez pentru prima dată cu dirijorul Voicu Popescu și Corul de Copii Radio, legătură care mi-a marcat în mod extraordinar destinul profesional. Pentru toate acestea și pentru multe alte experiențe minunate, mulțumesc UNMB!

Răzvan Rădos
Dirijor al Corului de Copii Radio

În ultimii 8 ani, în care am urmat pe rând cursurile de vioară (licență), Dirijat cor academic (licență) și Stilistică dirijorală orchestră (master), am avut parte de o călătorie cu multe continuumuri și efemeride. Traiectoria unui muzician, ca și aceea a unui student în acest domeniu, nu este una permanent ascendentă, călătoria cuprinde, firesc, atât zone de progres sau regres, cât și platouri. Uneori stagnezi pe un nivel al devenirii tale și te simți descumpănit, alteori saltul este unul extraordinar și nu știi întotdeauna cum să îl gestionezi.

Pe lângă informații, resurse și inspirație, busola permanentă a maeștrilor și profesorilor mei este lucrul pentru care sunt extrem de recunoscător Universității Naționale de Muzică din București.

Pe parcursul studiilor am beneficiat și de sprijinul logistic și material al Universității, esențiale în devenirea oricărui student. Am avut acces la o bibliotecă extrem de bogată și la săli de studiu dotate corespunzător, iar performanțele artistice pe care le-am obținut la nivel național și internațional au fost recompensate de către universitate, prin acordarea a trei burse de excelență. Vivat, crescat, floreat UNMB!

Andrei Stănculescu
Dirijor al Corului de Cameră Preludiu

Mă aflam la pupitrul unei orchestre filarmonice cu care nu mai avusesem nicio colaborare. După concert am primit remarca unui instrumentist: „Nu știam cine ești, nici de unde vii. Însă din primul momentul când ai ridicat brațele și ai dat primul auftakt am înțeles că ai studiat la București.” Modelarea mea profesională poartă amprenta maeștrilor în arta dirijatului și a cadrelor didactice deosebit de valoroase din Universitatea Națională de Muzică București, spre care mă întorc mereu cu gânduri de recunoștință.

Lector univ. dr. Sebastian Felea
Dirijor al Orchestrei Facultății de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest, Timișoara

Cu mare bucurie și extremă recunoștință scriu aceste rânduri în onoarea foștilor mei mentori și profesori din cadrul Universității Naționale de Muzică din București. Fac parte dintr-o generație ce a beneficiat de îndrumarea unora dintre cei mai buni profesori români, de la care am avut multe de învățat și care mi-au marcat parcursul profesional. Am beneficiat de masterclass-uri de dirijat cu personalități ale scenei românești și internaționale, am dirijat toate ansamblurile simfonice ale UNMB, am descoperit – pentru prima dată – versiunile Urtext ale lucrărilor mozartiene (ediție Bärenreiter) și înregistrări de referință cu toate reperele importante ale muzicii clasice. Sunt recunoscător cadrelor didactice ale UNMB pentru pregătirea pe care mi-au oferit-o pe parcursul celor trei cicluri de învățământ (licență, master și doctorat).

Gheorghe Iliuță
Dirijor principal al Operei Comice pentru Copii București • Profesor și dirijor al Orchestrei Colegiului Național de Muzică „George Enescu”, București