Licență Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală

Programe de studii

Info Studenți FCMPm

Email: fcmpm@unmb.ro

Telefon Decanat FCMPm (direct): 021.313.83.06

Telefon Decanat FCMPm (prin centrală): 021.314.26.10 int. 179 / 173

Secretar facultate FCMPm: 0724.368.522 (Luni-Joi, orele 11-13)

Program cu public FCMPm: Luni – Joi, orele 11-13

Oportunități

  • Studenții pot participa la numeroase evenimente desfășurate pe scenele Conservatorului, ale Sălii Radio, Ateneului Român sau Tinerimii Române, precum: Festivalul Chei al UNMB, stagiunea „Noi dăm tonul” a UNMB, festivalurile SIMN și Meridian organizate de Uniunea Compozitorilor etc. În UNMB funcționează trei orchestre simfonice, coruri SATB și de muzică bizantină, ansambluri camerale, de jazz, un gamelan indonezian ș.a.
  • Evenimentele sunt deschise studenților de la toate specializările: instrumentiștii și cântăreții au ocazia să interpreteze creații clasice sau scrise de colegii lor compozitori, sub bagheta unui profesor sau student la dirijat, pentru ca apoi să primească feedback, în revista Acord a UNMB, din partea colegilor muzicologi.
  • UNMB organizează anual concursuri studențești de compoziție, muzicologie, teoria muzicii, interpretare muzicală.
    Studenții beneficiază de un contact direct cu muzicieni de elită din străinătate, prin masterclassurile și conferințele organizate în universitate și prin bursele Erasmus de studiu în afara țării.

Permanent racordată la viața muzicală, UNMB oferă programe de studii variate și actuale, ce facilitează trasee profesionale dintre cele mai diverse (www.carieremuzicale.ro), iar contactul cu potențialii angajatori se realizează adesea pe parcursul studiilor universitare.

Experiența studenților

Îmi amintesc cu drag de cursurile pe care le frecventam alături de colegii de la compoziție, cursuri care, cu siguranță, au creat o bază solidă pentru dezvoltarea mea profesională. La disciplinele specifice pentru studenții compozitori, precum orele de practică compozițională sau cursul de strategii componistice, descopeream în fiecare săptămână ceva nou și analizam partituri selectate cu atenție de către profesori.

Mekumi Okuda
Compozitor freelancer

Anii petrecuți în cadrul UNMB m-au ajutat să dobândesc importante abilități de interpretare și înțelegere a muzicilor jazz și pop. De asemenea, sub îndrumarea cadrelor didactice, am avut șansa de a-mi dezvolta limbajul interpretativ în cadrul setului de tobe, descoperindu-mi, totodată, dragostea față de jurnalismul muzical. Consider că UNMB reprezintă un spațiu prielnic pentru evoluția tinerilor muzicieni, în care studiul muzicii culte se îmbină armonios cu pop-ul și cu muzica jazz.

Alex Mușat
Percuționist jazz • Jurnalist muzical

Studiile la UNMB m-au ajutat să-mi descopăr pasiunea pentru muzica de film, care este acum o parte semnificativă a carierei mele. Nivelul înalt de pregătire la cursuri precum teorie-solfegiu-dicteu, armonie și compoziție muzică ușoară a contribuit la evoluția mea stilistică și la formarea unei identități muzicale recognoscibile.

Adina Nelu
Producător muzical • Compozitoare muzică de film • Compozitoare și cântăreață muzică ușoară/pop

În anii petrecuți ca student la Universitatea Națională de Muzică București, am realizat că un muzicolog trebuie să îmbine profesionalismul cu dragostea pentru muzică și pasiunea pentru cercetare. M-am bucurat să regăsesc aceste atribute la profesorii care continuă să mă îndrume la UNMB, cursurile desfășurându-se într-o atmosferă prietenoasă, cu deschidere spre diverse subiecte. De asemenea, datorită cunoștințelor și abilităților dobândite la UNMB am reușit să obțin premii la importante concursuri naționale și internaționale de muzicologie și compoziție. Mai mult decât atât, studiile la UNMB m-au ajutat să îmi găsesc un loc de muncă la puțin timp după absolvirea studiilor de licență.

Vlad Ghinea
Redactor muzical Editura UNMB

Mă aflam la pupitrul unei orchestre filarmonice cu care nu mai avusesem nicio colaborare. După concert am primit remarca unui instrumentist: „Nu știam cine ești, nici de unde vii. Însă din primul momentul când ai ridicat brațele și ai dat primul auftakt am înțeles că ai studiat la București.” Modelarea mea profesională poartă amprenta maeștrilor în arta dirijatului și a cadrelor didactice deosebit de valoroase din Universitatea Națională de Muzică București, spre care mă întorc mereu cu gânduri de recunoștință.

Lector univ. dr. Sebastian Felea
Dirijor al Orchestrei Facultății de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest, Timișoara

Pe parcursul studiilor la UNMB (licență Muzică/Pedagogie muzicală, master Educație muzicală contemporană) am întâlnit profesori de mare calibru, cu ajutorul cărora am reușit să evoluez și să descopăr multe din tainele muzicii. Cursurile de ansamblu coral și dirijat, de teorie muzicală și istoria muzicii, noile tehnici de predare și experimentarea acestora stau la baza oricărui muzician complet și versatil. La acestea se adaugă accesul facil la o multitudine de informații, precum și oportunitatea de a performa pe scenă în multiple ocazii. Cunoștințele și abilitățile dobândite în timpul studiilor m-au ajutat să devin un muzician și un om mai bun! Sunt încântat de alegerea de a urma cursurile Universității Naționale de Muzică din București!

Daniel Ghirvu
Artist liric, Corul de Cameră Preludiu și Corul Catedralei Sfântul Iosif

La Universitatea Națională de Muzică am avut șansa să întâlnesc profesori de o înaltă ținută academică, ce m-au ajutat enorm să-mi dezvolt aptitudinile muzicale și nu numai.

Tot ceea ce oferă UNMB, de la cursuri de un bogat și profund univers muzical, dotările moderne, profesionalismul și dăruirea profesorilor de la specializarea Muzică religioasă, la burse de studiu internaționale și multe alte oportunități de dezvoltare și afirmare, ajută din plin la formarea muzicienilor de mare clasă.
Dacă ar fi să mă întorc la momentul alegerii universității pe care să o urmez, aș alege fără ezitare UNMB.

Nicholas (Nicolae) Lupu
Bariton, solist de operă • Actor
Anterioară
Următoare