Cristina Teodora Gârbea

C.d.a. drd.
Discipline predate:
Acompaniament canto coral, Corepetiție aplicații repertoriale corale, Corepetiție aplicații repertoriale orchestrale, Corepetiție studii practice dirijorale
Contact:

Educație

  • Licență (2019), Master (2021) Universitatea Națională de Muzică București.

Biografie

Cristina Teodora Gârbea a absolvit cursurile de licență ale Universității Naționale de Muzică din București la clasa prof. Vlad Dimulescu, urmând ca apoi să finalizeze studiile de masterat la aceeași instituție, la clasa prof. Viniciu Moroianu. În prezent își desfășoară studiile universitare în cadrul Școlii doctorale a UNMB, avându-l ca îndrumător pe prof. Dan Dediu, cu o cercetare despre concertele românești pentru pian și orchestră din prima jumătate a secolului XX. A obținut numeroase premii naționale și internaționale – printre care Marele Premiu la Concursul Național Irina Șațchi 2015 și la Concursul Național Victor Giuleanu 2017. S-a perfecționat la cursuri de măiestrie cu pianiști de renume: Constantin Sandu, Caterina Vivarelli, Josu de Solaun, Daniela Andonova, Martin Hughes, Igor Cognolato, Yaron Rosenthal, Adrian Kreda, Gerardo Vila. A fost invitată să susțină recitaluri camerale la Ateneul Român, Muzeul Național George Enescu, Institutul Culural Român București, Palatul Mogoșoaia, Institutul Liszt București, Academia Maghiară din Roma, dar și în calitate de solist la Filarmonica Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea. În octombrie 2022 a susținut, în cadrul conferinței „Bartók și Enescu, o prietenie în limbajul universal al muzicii” o prelegere despre influența lui Béla Bartók în rock-ul progresiv. Din luna ianuarie a aceluiași an este colaborator al publicației culturale Scena9, fiind inițiatoarea rubricii educative Camera de muzică: o serie de editoriale lunare ce tratează tematici muzicale din secolele XX-XXI și interviuri cu personalități din lumea artistică.