Ana Diaconu

C.d.a. drd.
Discipline predate:
Istoria muzicii
Contact:

Educație

  • Doctorand în cadrul Școlii Doctorale „Constantin Brăiloiu” (doctorat științific – Muzicologie)
  • Redactor în cadrul Direcției de Cercetare, Inovare și Informare
  • Președinte al Uniunii Studenților din Universitatea Națională de Muzică București (USUNMB)
  • Membru al Societății Antreprenoriale Studențești din UNMB (SAS-UNMB)

Biografie

Ana Diaconu a absolvit studii de Drept și Muzicologie, acestea din urmă fiind realizate sub îndrumarea prof. univ. dr. dr. h.c. Valentina Sandu-Dediu, la Universitatea Națională de Muzică din București. În prezent este doctorandă a aceleiași universități, unde întreprinde o cercetare despre Diaspora componistică românească în Franța în a doua jumătate a secolului XX. A studiat, ca bursieră Erasmus, la Conservatorul Național Superior din Paris, iar pe parcursul studiilor de licență și masterat, a colaborat cu Radio România Muzical, unde a realizat, între altele, primul ciclu de emisiuni dedicate muzicii de jocuri video din România. Începând cu ediția din 2017, Ana este editorul de programe al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, iar în prezent este redactor la Direcția de Cercetare, Inovare și Informare din cadrul Universității de Muzică din București.

Publicații

Publicații în reviste indexate în baze de date internaționale

  • “Costin Miereanu’s contribution to Musique en jeu”, Musicology Today: Journal of the National University of Music Bucharest, 12/1 (45) (2021).
  • „ Standard and Idol, Controversies and Ideologies. An Early 20th-Century Romanticized Portrait as Reflected in Vincent d’Indy’s Writings”, Musicology Today: Journal of the National University of Music Bucharest, 11/3 (43) (2020).
  • „Amid Hard Work and Favourable Circumstances: Looking at the Bigger Picture in Musicology. Interview with Professor Richard Taruskin”, Musicology Today: Journal of the National University of Music Bucharest, 11/2 (42) (2020).

Comunicări susținute la conferințe naționale și internaționale

  • 27 mai 2022: Simpozionul Internațional de Muzicologie Creație și exegeză muzicală (Festivalul SIMN, București); titlul lucrării: „Horațiu Rădulescu: emigrarea în Franța și începuturi ale gândirii spectrale”.
  • 7 decembrie 2021: Conferință Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca; titlul lucrării – „Percepții despre muzică în România comunistă și impactul lor asupra unei generații emigrante. Studii de caz: Costin Miereanu și Mihai Mitrea-Celarianu”.
  • 25-26 noiembrie 2021: Conferința Internațională National Discourses on Music in Central and Eastern Europe (late 19th c. – 2000), CNFIS-FDl-2021-0171, UNMB; titlul lucrării: „Perceptions of music in communist Romania and their impact on an emigrant generation. Case studies: Costin Miereanu and Mihai Mitrea-Celarianu”
  • 5-7 noiembrie 2021: Conferința Internațională a Școlilor Doctorale din IOSUD – UNAGE, Iași; titlul lucrării – „Percepții despre muzică în România comunistă și impactul lor asupra unei generații emigrante. Studii de caz: Costin Miereanu și Mihai Mitrea-Celarianu”
  • 20 aprilie 2021: Simpozionul de muzicologie din cadrul Festivalului Chei, ediția a XII-a; titlul lucrării – „Ludwig van Beethoven – etalon și idol, controverse și ideologii. Un portret romanțat de început de secol XX, așa cum s-a reflectat în scrierile compozitorului Vincent d’Indy”
  • septembrie 2019: „Avant-Garde in the Romanian Composition before 1970, as Reflected by the Activity of Costin Miereanu”, comunicare susținută în cadrul mesei rotunde cu tema „Different Meanings of the ‘National’ and ‘Universal’ Character in the Romanian Composition (1920-1970). Four Case Studies” – IMS-RASMB Conference Musical And Cultural Osmoses In The Balkans (București)
  • mai 2019: „Costin Miereanu’s Contribution to Musique en jeu”, lucrare prezentată în cadrul Simpozionului Internațional de Muzicologie Gândirea muzicală de avangardă în Franța și România (Festivalul SIMN, București)
  • martie 2019: „Clara Schumann – inovație și virtuozitate în componistica secolului al XIX-lea”, comunicare inclusă în programul Simpozionului de muzicologie din cadrul Festivalului Chei, ediția a XI-a

Publicații editate

  • Albumul Festivalului Internațional George Enescu 2021 – ediție bilingvă (ISSN 2559-687X)
  • Broșură bilingvă de eseuri Enescu – The Genius and the Festival. Anniversary Essays (2021)
  • Albumul Concursului Internațional George Enescu 2020 – ediție bilingvă online (disponibilă aici: https://www.festivalenescu.ro/concurs/catalogul-oficial/#pagina_1)
  • Albumul Festivalului Internațional George Enescu 2019 – ediție bilingvă
  • Albumul Concursului Internațional George Enescu 2018 – ediție bilingvă
  • Albumul Festivalului Internațional George Enescu 2017
  • George Enescu International Festival 2017 Album – English Version

Mici genuri jurnalistice

Interviuri

  • „Prof. univ. dr. Dana Borșan, invitată în juriul Concursului Internațional de Pian Franz Liszt de la Weimar-Bayreuth”, Acord – periodic de informație universitară, 52, octombrie-decembrie 2021, pp. 10-14.
  • „Interviu – Un nou premiu Charles Cros pentru Speranța Rădulescu (II)”, Acord – periodic de informație universitară, 50-51, aprilie-iunie 2021, pp. 12-14.
  • „Interviu – Un nou premiu Charles Cros pentru Speranța Rădulescu (I)”, Acord – periodic de informație universitară, 49, ianuarie-martie 2021, pp. 11-14.
  • „Interviu cu Richard Taruskin”, Acord 39-40 (Iulie-Decembrie 2018), pp. 5-6.
  • „Convorbire cu muzicologul Jim Samson”, Acord 39-40 (Iulie-Decembrie 2018), pp. 11-13.
  • „Muzica elitelor – discuții cu invitații” – Interviuri cu muzicologii Philip Bohlman, Bennett Zon, Derek Scott și Haiganuș Preda-Schimek, Acord 44 (Noiembrie-Decembrie 2019), pp. 8-24.
  • „Zlatomir Fung – Oportunitatea de a cânta o piesă pentru compozitorul ei este ceva prețios și rar”, România liberă, Festivalul Enescu 2017 8, 12 septembrie 2017, p. 6.
  • „Khatia Buniatishvili – Fiecare lucrare pe care o cântăm are o semnificație specială în viețile noastre”, România liberă, Festivalul Enescu 2017 11, 15 septembrie 2017, p. 13.

Cronici*

  • „Operă de buzunar și Brâncuși filmat în stil jazz” – cronică din Festivalul Meridian, platforma CIMRO, 14 decembrie 2018, http://cimro.ro/cronica-opera-de-buzunar-brancusi-jazz/.
  • „Grădini de vorbe” – cronică din Festivalul Meridian, Actualitatea muzicală 12 (Decembrie 2019), pp. 2-3.
  • „O incursiune muzicologică în peisajul politic, social și cultural al Poloniei anilor 1980”, Actualitatea muzicală 6 (Iunie 2017), p. 20.
  • „Adoptă un muzicolog sau cinci luni pline la Conservatorul parizian” – articol despre mobilitatea Erasmus+, publicat în rubrica Scrisori din Europa, Acord 36 (Octombrie-Decembrie 2017), pp. 6-7, 16.
  • Getting into the spirit” – articol despre proiectul Erasmus VOXearlyMUS din UNMB, Acord 31 (Iulie-Septembrie 2016), p. 5.
  • „Juventus Academica, finalul unei generații” – cronică din Festivalul Chei, Acord 29-30 (Ianuarie-Iunie 2016), p. 23.
  • „Eveniment Erasmus+” – cronică din Festivalul Chei, Acord 29-30 (Ianuarie-Iunie 2016), p. 15.
  • „Festivalul Chei – un nou capitol”, Acord 29-30 (Ianuarie-Iunie 2016), p. 12.
  • „Un nou sezon de conferințe Round Table București”, Acord 29-30 (Ianuarie-Iunie 2016), p. 8.
  • „Și noi suntem parte din colectiv!” – comemorare, Acord 28 (Octombrie-Decembrie 2015), p. 3.
  • „O nouă fasciculă camerală la UNMB” – cronică din Festivalul Chei, Acord 25-26 (Ianuarie-Iunie 2015), p. 14.
  • „O seară de festival cu Boema de Giacomo Puccini” – cronică din Festivalul Chei, Acord 25-26 (Ianuarie-Iunie 2015), p. 13.
  • „Rendez-vous pe muzică de Bach”, Acord 25-26 (Ianuarie-Iunie 2015), p. 8.
  • „Ziua Regalității sărbătorită cu armonii corale”, Acord 25-26 (Ianuarie-Iunie 2015), p. 7.
  • „Un Crăciun al tuturor”, Acord 24 (Octombrie-Decembrie 2014), p. 9.
  • „Colinde cu suflet”, Acord 24 (Octombrie-Decembrie 2014), p. 9.

* La cele prezentate în listă se adaugă peste 300 de cronici și interviuri realizate pentru Radio România Muzical în perioada 2016-2019.

Recenzii de carte

  • Cântecele lui Zélie – carte și disc de educație muzicală pentru cei mici”, Radio România Muzical, 5 aprilie 2019, http://www.romania-muzical.ro/articol/audio-silvia-erbescu-prima-noastra-pianista-invitaie-la-lectura/2055661/16/2.
  • Silvia Șerbescu, prima noastră pianistă – invitație la lectură”, Radio România Muzical, 12 noiembrie 2018, http://www.romania-muzical.ro/articol/audio-silvia-erbescu-prima-noastra-pianista-invitaie-la-lectura/2055661/16/2.
  • César Franck: 125 de ani, aceeași carte…”, Acord 27 (Iulie-Septembrie 2015), p. 9.

Emisiuni de autor

  • Play! – prima serie de emisiuni din România dedicate muzicii de jocuri video (10 episoade tip montaj, difuzate la Radio România Muzical săptămânal, în intervalul 23 iunie – 25 august 2019); disponibile în arhiva online a RRM.

Alte articole