Ghid raportare

Dragi studenți,

Pentru a completa formularul privind activitatea de creație artistică și cercetare științifică, trebuie să intrați cu contul personal în Moodle-ul UNMB.
Aici veți găsi în josul paginii formularul de evaluare pentru studenții FCMPm.
De ce se cheamă „Evaluare”? – pentru că aceste activități de creație artistică și cercetare științifică vor fi luate în considerare la încheierea situației la disciplina Practică.

Termenul pentru completarea formularului este vineri, 16 iunie 2023.

Intrăm în formular. Apăsăm Answer the Questions.

  • Alegem FCMPm și FIM. Alegem între Licență și Master, apoi Next Page
  • Aici alegeți dintre specializările de la FCMPm pe cea în care vă încadrați, apoi alegeți anul de studii. Apoi, din nou, Next page
  • Aici veți găsi Formularul cu cele 10 categorii de activități și câteva precizări, în sensul celor menționate anterior.
    De pildă, faptul că activități de creație artistică și cercetare științifică vor fi luate în considerare la încheierea situației la disciplina Practică, atât pentru Licență, cât și pentru Master.
    Și acum trebuie să selectați una dintre categoriile din josul paginii.
    În cazul în care sunt selectate mai multe, când mergeți Next Page vi se vor deschide pe rand.

Să spunem că am completat toate categoriile.

Pentru finalizarea formularului, dau Next Page.
Înainte de a bifa Submit your answers, puteți intra de oricâte ori, puteți edita sau completa ceea ce ați scris anterior.

După cum vedeți, sunteți întrebați dacă sunteți siguri că vreți să trimiteți formularul în această formă.

Dacă sunteți siguri că ați finalizat formularul și doriți să îl trimiteți, bifați căsuța Da, apoi căsuța Submit your answers.

Dar nu bifați aceste căsuțe dacă nu sunteți siguri că ați finalizat. Dacă bifați Da și Submit, nu mai puteți modifica ce ați completat.

Eventualele neclarități pot fi transmise reprezentantului vostru din fiecare an, care ține legătura cu secretariatul facultății și care le poate centraliza și ni le poate comunica pentru clarificări ulterioare.

Vă mulțumesc și vă doresc succes!