ARTEXIM, instituție de spectacole de proiecte subordonată Ministerului Culturii, organizează, în perioada 31.05.2023 – 12.06.2023, o sesiune de depunere de CV-uri pentru selectarea unor colaboratori  în vederea asigurării pregătirii, organizării şi desfăşurării Festivalului Internațional George Enescu – ediția 2023. Activitatea se va desfășura punctual pe perioada de pregătire, organizare și desfășurare a proiectului, în baza unui contract de colaborare, și va fi remunerată.

Festivalul George Enescu este cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România, care pune ţara noastră în circuitul cultural al elitelor mondiale. Ediția a XXVI-a a Festivalului va avea loc între 27 august și 24 septembrie 2023, la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio şi Teatrul Odeon din București și va găzdui peste 90 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber.

CERINŢE PRIVIND ÎNSCRIEREA LA SELECȚIE:

Peste 30 de poziții vacante în echipele de însoțitori artiști, coordonare acces săli de spectacole, birou de presă, însoțitori jurnaliști străini, welcoming aeroport, cazare-ospitalitate, logistică-transport local al artiștilor; responsabili săli de concerte (Ateneul Român, Sala Mare a Palatului, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio etc), financiar – contabilitate, buget, deconturi etc:

  • Cunoașterea și utilizarea corectă a limbii române scris – vorbit
  • cunoaşterea unei limbi străine (engleză, franceză, germană, italiană)
  • disponibilitate, flexibilitate
  • bune cunoştinţe de operare PC
  • excelente abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, perseverenţă, creativitate, rezistenţă la muncă în condiţii de stress, adaptabilitate, iniţiativă

3 poziții vacante în echipa Biroului Impresariat – Contractare

  • Cunoașterea și utilizarea corectă a limbii române scris – vorbit
  • Cunoașterea și utilizarea corectă a limbii engleze scris – vorbit
  • Cunoașterea unei a doua limbi străine (franceză, germană, italiană) vorbit și/sau scris reprezintă un atu
  • bune cunoștințe de operare PC (Suita Microsoft office)
  • atenție, flexibilitate, excelente abilități de comunicare și relaționare
  • atenție, lucru în echipă, perseverență, flexibilitate, creativitate, adaptabilitate și inițiativă

ATRIBUȚII:

– candidaţii admişi vor participa, în cadrul colectivelor de organizare,  la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea evenimentelor desfăşurate în cadrul Festivalului Internațional «George Enescu» –  ediția 2023
– vor comunica cu ceilalți membri ai colectivului pentru stabilirea tuturor detaliilor operative;
– vor participa, alături de ceilalţi participanți, în organizarea Festivalului, la buna desfăşurare a activităţilor menţionate.

Toți colaboratorii ARTEXIM care participă la pregătirea, organizarea și desfășurarea Festivalului Internațional George Enescu beneficiază, în plus față de remunerație, de acces liber pe baza legitimației de membru al echipei la toate concertele din cadrul evenimentului.

DESFĂŞURAREA SELECȚIEI : analiza CV-lui și interviu

Înscrierea la selecție se va realiza până pe 12 iunie 2023 (inclusiv) prin intermediul formularului de inscriere si va include următoarele etape:

  1. a) completarea formularului;
  2. b) ataşarea unui curriculum vitae cu fotografie.

În urma analizării CV-ului, candidații considerați eligibli, vor fi invitați la un interviu la sediul ARTEXIM. Data interviului va fi comunicată de către Secretariatul ARTEXIM fiecărui candidat.