Mediateca

BibliotecaAudiovizual

Mediateca Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti deţine în inventar cursuri, partituri, cărţi de specialitate şi beletristică, CD-uri, DVD-uri, discuri de vinil şi casete VCR.

Toate materialele stau la dispoziţia studenţilor, cadrelor didactice şi a personalului U.N.M.B. De asemenea, Biblioteca şi Mediateca-Audiovizual oferă spre consultare şi împrumut materialele din inventarul propriu şi în regim extern.

Tarife percepute de Mediateca UNMB

Serviciu taxabil Înscriere Vizare
Studenți, Doctoranzi, Cadre didactice asociate 5 lei/an universitar 3 lei/an universitar
Cadre didactice, salariați UNMB 8 lei/an universitar 5 lei/an universitar
Cercetători, reprezentanți ai instituțiilor naționale, Utilizatori externi 8 lei/zi | 30 lei / lună | 80 lei / an calendaristic 6 lei/zi | 20 lei / lună | 60 lei / an calendaristic

Permisul este valabil pentru bibliotecă și mediatecă-audiovizual. Taxele se plătesc la casierie. 

Biblioteca

Colecțiile Bibliotecii Universității Naționale de Muzică din București constituie un adevărat tezaur științific și didactic, un laborator al tendințelor și schimbărilor continue din Societatea Informațională.

Utilizatorii au nevoi din ce în ce mai sofisisticate, pretinzând satisfacerea acestora în minimum de timp şi cu minim de efort din partea lor. De aceea regula lui Ranganathan „economisiţi timpul utilizatorului” a devenit regula de aur după care sunt apreciate astăzi serviciile oferite de bibliotecă utilizatorilor din ce în ce mai informați. Conform acestei teorii, se asigură accesul la informaţie persoanelor care au nevoie, în momentul în care au nevoie şi în forma pe care ei o solicită.

Am acordat o atenție deosebită pentru:

  • facilitarea accesului utilizatorilor – prin sala de lectură
    specializată pe domenii ale cunoaşterii și sala colecții electronice – la documentele pe suport tradiţional sau electronic deţinute de bibliotecă şi la bazele de date;
  • asistenţă de specialitate oferită utilizatorilor în procesul regăsirii informaţiilor.

Servicii oferite

  • împrumut de documente din colecţiile proprii;
  • lectură în sala de lectură, cu acces direct sau indirect la publicaţii, după caz;
  • studiu în Sala Colecțiilor, acces la baze de date și reviste de specialitate online;
  • împrumut interbibliotecar;
  • împrumut de documente, de la alte biblioteci, solicitate de utilizatori;
  • informare bibliografică curentă.

Liberty 5

Prin intermediul unei opțiuni specifice a programului de bibliotecă Liberty 5, prin accesarea adresei catalog Liberty 5 și prin intermediul adresei de email a utilizatorului, cei care sunt interesați

  • au posibilitatea de a vizualiza contul personal cu datele personale ale acestora, dar și istoricul împrumuturilor efectuate în timp. Astfel, pot descoperi acele titluri de cărți pe care le-au împrumutat și pe care doresc să le mai împrumute, la un moment dat.
  • De asemenea, pot face singuri, de oriunde, rezervări de titluri pentru publicațiile care sunt deja împrumutate, fiind înștiințați prin e-mail când pot veni la bibliotecă să împrumute publicația dorită.

Bibliotecă, sunet și imagine

Derulăm proiectul educațional Bibliotecă, sunet și imagine. Menționăm:

  • Biblioteca prinde viață - planșe cu istoria notelor muzicale, a scrisului, cărților și instrumentelor de scris, a bibliotecilor.
  • Biblio-Live-Music - planșe cu compozitorul aniversat, în legătură evenimentul din universitate.
  • Călători prin lumea muzicii - compozitorii străini;
  • Izvoarele muzicii românești - compozitorii români;
  • Biblio-Music - compozitorii români contemporani;
  • Muzica ilustrată - reprezentarea grafică a evoluției sunetelor muzicale;
  • Literatura gri;
  • Pe aripile muzicii - afișăm povești interesante și mai puțin cunoscute despre compozitori și compozițiile lor - în lucru.

Contact Bibliotecă

Program de funcţionare:
Luni – Vineri – 8.00 – 18.00

Șef Serviciu Bibliotecă: Fil. Maria Cioponea
Tel. direct: 031 102 95 68
Tel: 021 314 26 10 / 109 / 154 / 162
E-mail: maria.cioponea@unmb.ro
E-mail pentru corespondență: biblioteca.corespondenta@unmb.ro
E-mail pentru sala de Lectură și Colecții electronice: biblioteca.imprumut@unmb.ro
E-mail pentru informații în general: biblioteca@unmb.ro
Comunicare Social Media
Facebook ID: Biblioteca UNMB
Instagram ID: unmb.biblioteca

Audiovizual

Servicii oferite

  • Serviciul Mediatecă-Audiovizual pune la dispoziţia utilizatorilor interni (cadre didactice, studenţi, doctoranzi, cercetători) si externi (specialişti din diferite domenii ale culturii şi ştiinţei) materiale audiovizuale şi aparatura necesară: CD-uri audio, DVD-uri, respectiv CD player-e, laptop-uri, videoproiectoare, sisteme de sonorizare.
  • Dispunem de o sală de vizionări și o sală de audiţii, dotate cu televizoare şi VSH-DVD player, videoproiectoare, laptop-uri, sistem de sonorizare, ecrane de proiecție, tablă magnetică, unde se desfăşoară cursuri, comunicări ştiinţifice, conferințe, ateliere și simpozioane.
  • Ne ocupăm şi de înregistrarea manifestărilor artistice din cadrul U.N.M.B: recitaluri de clasă, instrumentale sau vocale, concerte ale corurilor sau orchestrelor de studenţi. Aceste înregistrări rămân în fondul serviciului şi, la cerere, se realizează copii pentru cei interesaţi.

Servicii suplimentare

Serviciul Audiovizual realizează contra cost copii ale CD-urilor sau compilaţii ale lor exclusiv pentru uz didactic.

  • Copie de pe CD pe CD (integral): 6 lei/ ora (preț pentru cadre didactice) | 12 lei/ ora (preț pentru utilizatori externi);
  • Copie de pe CD pe CD selectivă: 10 lei/ ora (preț pentru cadre didactice) | 15 lei/ ora (preț pentru utilizatori externi).

Utilizatorii se pot adresa maestrului de sunet pentru imprimări in studio
  • Pentru studenți – fară plată, pentru un interval de maximum 3 h/ înregistrare, o dată pe semestru. Pentru depășirea intervalului de 3h se aplică același tarif plătit de cadrele didactice.
  • Pentru cadre didactice (titulari, colaboratori, ALUMNI): 10 Euro/ h;
  • Pentru persoanele fizice: 50 Euro/ h;
  • Pentru persoanele juridice: 80 Euro/ h.
Contact Maestru de sunet:
Telefon: 021.314.26.10 interior 101
E-mail: mediateca-audiovizual@unmb.ro

Contact Audiovizual

Program de funcţionare Audiovizual:
Luni – Vineri – 8.00 – 18.00

Șef Serviciu Audiovizual: Diana Antonescu
Tel: 021 313 12 25
Tel: 021 314 26 10 /111
E-mail: mediateca-audiovizual@unmb.ro