Festivitatea de deschidere

 

LIVE: https://youtu.be/JBs6FYZorHo
 
În prima zi a lunii octombrie, Universitatea Națională de Muzică din București marchează începerea noului an universitar 2020-2021.

În condiții fără precedent, cauzate de situația pe care a generat-o pandemia de COVID 19, obișnuitei festivități îi va lua locul o altfel de primă reunire a comunității academice UNMB. Coeziunea acesteia, relația deschisă dintre membrii săi s-au reflectat de-a lungul anilor în evenimente dedicate acestui moment caracterizate de entuziasmul – uneori zgomotos și întotdeauna sincer – generat de nerăbdarea revederii sau emoția primei întâlniri. Sala de concerte “George Enescu” s-a dovedit de fiecare dată neîncăpătoare.

În acest an, în aceeași sală, câțiva studenți muzicieni interpreți, proaspăt admiși la ciclul de studii doctorale, vor evolua în prezența drastic redusă numeric a unui public format din conducerea universității și reprezentanții diverselor departamente și compartimente pe care se sprijină activitatea de echipă prin care procesul academic este posibil.
Momentele muzicale vor fi precedate de cuvintele de bun-venit adresate tuturor acelora care vor dori să ni se alăture, urmărind transmisiunea în live-streaming.

Vă așteptăm joi, 1 octombrie, de la ora 13, cu bucurie, căldură și speranța unei regăsiri pe cât de neobișnuite, pe atât de prețioase pentru fiecare dintre noi.

Comments are closed.