Ansamblul vienez Black Page Orchestra – dedicat muzicii actuale cu orientare exploratorie radicală, fără compromisuri – va concerta în noiembrie 2022 la Bucureşti (11.11) şi Timişoara (13.11). Titlul proiectului, „SuperSonic”, se referă în egală măsură la viteza amețitoare cu care Black Page Orchestra s-a afirmat pe plan internațional şi a reuşit să „călătorească în timp”, în viitor, acumulând cercetări extrem de avansate în plan acustic şi electronic, explorând noi limbaje muzicale, dar şi la căutările lor de dincolo de sunetul muzical, la aventurile „supra-sonore” în genul „noise”, în procesări electronice live sau îmbinări cu medii electroacustice preînregistrate, pe lângă combinațiile cu alte arte (film, video art, performance).

Aflați pentru prima dată în România, în noiembrie 2022, întâlnirea membrilor BPO cu scena muzicală contemporană-experimentală românească, promite a fi una memorabilă, acest ansamblu de exploratori reinventând chiar conceptul de „concert” și de interpretare muzicală. Îi întâlnim:

  • la Bucureşti, vineri 11 noiembrie, ora 18:00 – în Studioul de Operă şi Multimedia al Universității Naționale de Muzică din Bucureşti (Str. Știrbei Vodă 33) – intrarea liberă
  • la Timişoara, duminică 13 noiembrie, ora 19:00 – în Sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu” (Str. Cluj 12)

Muzicile cântate sunt create de lideri ai generației tinere de compozitori de avangardă – Matthias Kranebitter, Mirela Ivičević, Alexander Kaiser (Austria), Elena Rykova (SUA), Johannes Kreidler (Germania), împreună cu doi compozitori români care au scris două lucrări special pentru acest proiect: timişorenii Gabriel Almaşi şi Gabriel Mălăncioiu. După fiecare concert va avea loc o discuție moderată cu membrii ansamblului.

În afară de concerte, cei interesați de aplicarea celor mai noi tehnologii în muzica instrumentală se pot înscrie la conferința-atelier susținută de compozitorul Matthias Kranebitter (directorul artistic al BPO), „Narrative Aspects in Contemporary Music” („Aspecte narative în muzica contemporană”), care va avea loc, în limba engleză, joi 10 noiembrie la Bucureşti şi sâmbătă 12 noiembrie la Timişoara. Mai multe informații se pot obține contactând Centrul de Informare Muzicală din România, la adresa cimro.ro@gmail.com.

Numele ansamblului Black Page Orchestra, fondat în 2014 la Viena, provine de la compoziția lui Frank Zappa, „The black page”, o piesă a cărei partitură se datorează densității mari de note și evenimente muzicale ce o transformă într-o hârtie aproape neagră. Pe lângă această abordare estetică explicită, ansamblul își concentrează atenția pe compoziții care utilizează device-uri electronice, inserții video și alte rezultate ale noilor tehnologii, într-un context artistic pregnant stilistic, precum și piese care, datorită caracterului lor performativ, depăşesc cu mult cadrul convențional al unui concert clasic. Experimentarea şi versatilitatea sunt preocupările majore ale colectivului Black Page Orchestra. Fiecare concert al lor este o experiență inedită şi  fascinantă.

 

Video teaser: https://www.youtube.com/watch?v=71in3oDNWic

 

Organizator: Asociația Art&Co

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Parteneri: Universitatea Națională de Muzică Bucureşti, Forumul Cultural Austriac, Filarmonica „Banatul” din Timişoara, Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Muzică şi Teatru.

Parteneri media: Radio România Muzical, Telekom Electronic Beats, BookHub.ro, Zile şi Nopți, ArTeVezi, CIMRO.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.