De formaţie dublă, prin absolvirea studiilor universitare la specializările pian şi compoziţie, Dinu Ciocan și-a adus contribuția, printr-un efort desfășurat cu abnegație de-a lungul a peste șase decenii, la cercetarea fenomenului muzical din perspectivă matematică și semiotică.
În peisajul divers al muzicologiei româneşti recente, direcţia teoretică dezvoltată de profesorul Dinu Ciocan a avut mereu un caracter aparte. Cristalizată în anii 70, ea a continuat să exercite o puternică influenţă asupra celor mai moderne metode de analiză, calibrând obiectivul travaliului și în interpretare. Dinu Ciocan a fost preocupat mereu de interdisciplinaritate care i-a permis realizarea unei sinteze mai largi, integratoare. A sprijinit astfel proiecte precum „Metode matematice în muzicologie” sau „Probleme de lingvistică şi stilistică muzicală asistată de calculator”, a propus o modelare semiolingvistică şi matematică a limbajului muzical, iar justeţea acestei perspective a fost validată permanent în practica muzicală printr-o colaborare fructuoasă cu remarcabili interpreţi. Volumul O teorie semiotică a interpretării muzicale, alături de alte cărți și studii precum Elemente de teoria mulțimilor în muzică, Quelques aspects de la modelisation sémiotique et computationelle du langage musical sau Introducere în teoria limbajelor formale și a automatelor pentru muzicieni rămân repere pentru o gândire novatoare, care a mediat idei viabile și le-a dat coerență printr-o viziune cuprinzătoare.
Cursurile pe care le-a predat la Universitatea Națională de Muzică din București au rămas în memoria multor generații de studenți, mereu atrași de perspectivele inedite propuse de Dinu Ciocan, de observațiile sale pătrunzătoare și instrumentele moderne de analiză. A militat de la catedră pentru deschiderea curriculară și s-a implicat și în activitatea administrativă, în calitate de decan al Facultății de Muzică, Compoziție Muzicală și Muzicologie (1972-1981). Aducerea spre cunoaştere a teoriei lui Heinrich Schenker, prin Célestin Deliège, implementarea principiilor fundamentale ale teoriei lui Fred Lerdahl and Ray Jackendoff de natură generativă asupra muzicii tonale, adaptarea conceptelor mânuite de Heinrich Plett la demersul analitic muzical, propagarea teoriei lui Jean-Jacques Nattiez şi a direcţiilor de cercetare ale lui Eero Tarasti, autori reprezentativi pe plan mondial ai semioticii și naratologiei muzicale, înseamnă tot atâtea perspective de reflecţie asupra muzicii în modernitate pe care, cu viziune, Dinu Ciocan le-a introdus în circuitul academic bucureștean.
Despărțirea de profesorul Dinu Ciocan lasă un gol în urmă. Ne despărțim de un spirit de înaltă altitudine intelectuală și profunzime în înțelegerea muzicii, nu în ultimul rând, de un model de moralitate și modestie care ne-a inspirat mult timp pe mulți.
Odihnească-se în pace!