Roman Vlad

CS II dr.
Discipline predate:
Istoria muzicii electronice, Regie muzicală (Curs postuniversitar)
Contact:

Educație

  • Cursuri post-doctorale MIDAS (Music Institute for Doctoral Advanced Studies), Universitatea Națională de Muzică București (2013)
  • Doctor în Muzică, Universitatea Națională de Muzică București (2011)
  • Master, Universitatea Națională de Muzică București (2008)
  • Licenţă, Universitatea Națională de Muzică București (2006)

Biografie

Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi al altor organizaţii artistice, compozitor şi pianist specializat în muzica contemporană, Roman Vlad este autor de muzică de cameră, electronică, balete, musicaluri şi muzică pop, interpretată în ţară şi peste hotare (Franţa, Germania, Spania, SUA, Israel, Mexic, Cuba), parte dintre piese fiind distinse cu diferite premii.

Lucrări din creaţia sa au fost achiziţionate de Biroul de specialitate al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România de la care a primit şi comenzi speciale, ca de altfel şi de la Institutul Cultural Român cu care a colaborat în repetate rânduri.

A participat la Forumul Compozitorilor Europeni – Zagreb (2012), Viena (2013) şi în Danemarca, la Copenhaga, ca reprezentant al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) la conferinţa TTIP and Culture, 2014.

În 2019, Roman Vlad a realizat ca director de proiect – Platforma muzicii româneşti. Promovarea patrimoniului creaţiei muzicale româneşti clasice şi contemporane – producător UNMB, partener Radio România, proiect cofinanţat de CNFIS-FDI.

Începând cu anul 2010 a participat constant fie în calitate de compozitor fie de pianist la cele mai importante festivaluri internaţionale de profil din ţară precum: Festivalul Internaţional George Enescu, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi sau Festivalul Meridian.

Publicații și înregistrări

Selecție lucrări

  • Atlantikos (2009) – piesă pentru flaut şi mediu electronic. Lucrare achiziţionată de Biroul Secţiei de Muzică Instrumentală şi Multimedia al UCMR;
  • Ochiul de Soare (2010), balet pe un libret de Mircea Ştefănescu;
  • Voci în infinit (2013) concert pentru clarinet şi cvartet de coarde;
  • Secretul piramidei (2013) – piesă pentru clarinet şi orchestră de coarde;
  • Umbre in labirint  (2014) – piesă pentru orchestră de cameră;
  • Meditaţii şi isonuri (2014) – piesă pentru violoncel live şi trei violoncele preînregistrate. Lucrare achiziţionată de Biroul Secţiei de Muzică Instrumentală şi Multimedia al UCMR;
  • Umbre în labirint II (2015) – sextet pentru suflători. Lucrare achiziţionată de Biroul Secţiei de Muzică Instrumentală şi Multimedia al UCMR;
  • Privind trecutu-ndepărtat (2016) – muzică electronică. Lucrare achiziţionată de Biroul Secţiei de Muzică Instrumentală şi Multimedia al UCMR;
  • Domnişoara Pogany II (2016) – piesă pentru vioară şi mediu electronic. Lucrare achiziţionată de Biroul Secţiei de Muzică Instrumentală şi Multimedia al UCMR;
  • Ecouri în infinit (2017) – cvartet de coarde. Lucrare achiziţionată de Biroul Secţiei de Muzică Instrumentală şi Multimedia al UCMR;
  • Sărutul (2017) – piesă pentru violă şi violoncel, dedicată lui Constantin Brâncuşi. Lucrare achiziţionată de Biroul Secţiei de Muzică Instrumentală şi Multimedia a UCMR;
  • Vibraţii (2018) – cvartet de coarde, comandă a Institutului Cultural Român în colaborare cu UCMR, pentru Centenarul Marii Uniri;
  • Ecouri îngemănate (2018) – piesă pentru orchestră de coarde, lucrare selecţionată în Concursul de proiecte dedicat Centenarului Marii Uniri, noiembrie 2018. Proiect realizat de UCMR în colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
  • Diptic Brâncuşian III (2019) – sextet pentru oboi, clarinet, fagot, vioară, violoncel şi vibrafon

Selecţie lucrări tipărite:

  • Voci în infinit I  – concert pentru clarinet şi cvartet de coarde, Editura Muzicală, Bucureşti, 2013.
  • Voci în infinit II  – cvartet de coarde, Editura Muzicală, Bucureşti, 2013.
  • Metoda determinării selective şi muzica electronică – studiu publicat în Studii de sinteză 2012-2013, Vol. I, Editura UNMB, Bucureşti, 2013.
  • Reveniri pe Altair – lucrare pentru clarinet şi mediu electronic, Caietele Tristan Tzara, un alt Dada, vol. XXIV-XXX, Tom VI, Editura Fundaţiei Tristan Tzara, 2015.
  • Dorel Paşcu Rădulescu – remarcabil model uman şi profesional, comunicare ştiinţifică publicată în Repere în muzica românească, ediţie îngrijită de Olguţa Lupu, Muzeul Naţional George Enescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2016.
  • Domnișoara Pogany II – lucrare pentru vioară şi mediu electroacustic – partitură publicată la Editura Muzicală, Bucureşti, 2017.
  • Prințesa X – flaut solo – partitură publicată la Editura Muzicală, Bucureşti, 2017
  • Reveniri pe Altair II – pentru 2 clarinete. Partitură publicată la Editura Muzicală, Bucureşti, 2018
  • Sărutul – lucrare pentru vioară şi violoncel. Partitură publicată la Editura Muzicală, UCMR, 2019

Musicaluri

  • Piatra din casă (2007), musical după Vasile Alecsandri;
  • O noapte furtunoasă (2008), musical după Ion Luca Caragiale;
  • Scufiţa Roşie (2011), musical după Fraţii Grimm
  • Diamantul şi Gâsca (2012), musical după Arthur Conan Doyle;
  • Soacra cu trei nurori (2013), musical după Ion Creangă;
  • Aladin  (2016), musical inspirat după basmul Aladin şi lampa fermecată;
  • Chiriţa la Iaşi  (2016), musical după Vasile Alecsandri;
  • Domnul Goe şi ai lui  (2017), musical după Ion Luca Caragiale;
  • Înşir-te mărgărite (2019), musical după basmul feeric de Victor Eftimiu
  • Păcală şi Tândală (2020)

Selecție CD / DVD/ Blu Ray

  • Dublu Blu-Ray – Arta Chirurgului şi Pictura prin sunet, realizat de Adrian Buga, Argo Art şi Digital Cube, Bucureşti, 2015.
  •  CD – Octombrie 2017 – Prinţesa X–4, piesă pentru violă şi mediu electroacustic, solistă Aida-Carmen Soanea, a apărut pe CD-ul Muzică electroacustică, în cadrul seriei Antologia Muzicii Româneşti, CD 49, producător UCMR.
  • CD – Mai 2018 – Altantikos – flaut şi mediu electroacustic şi LHC Experiments – flaut şi mediu electroacustic, solist Cătălin Opriţoiu, au apărut pe CD-ul Cătălin Opriţoiu – Surâzător peste universuri sonore, producător Editura Muzicală, UCMR 2018
  • CD – Decembrie 2019 – Emil Vişenescu – Clarinetul Fascinant – Voci în Infinit – Concert pentru clarinet și cvartet de coarde. Emil Vişenescu (clarinet), Oana Spânu-Vișenescu (vioara I), Diana Moş (vioara II), Marian Movileanu (violă), Mircea Marian (violoncel). Producător: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Editura Muzicală, 2019