Daniel Mucedu Magdal

c.d.a.i.
Discipline predate:
Canto, Interpretare vocală
Contact:

S-a născut la Iași, unde a absolvit cursurile Liceului de Artă ,,Octav Băncilă” și ale Academiei de Artă ,,George Enescu” – secția canto la clasa maestrului Octavian Naghiu. 

După absolvirea cursurilor Academiei a fost angajat ca solist al Operei Naționale Iași ca tenor liric-lejer, debutând în roluri precum: Almaviva (Il Barbiere di Sivilla), Ernesto (Don Pasquale), Nemorino (L’Elisir d’Amore) etc.

La începtul anilor ’90 a emigrat în Germania, unde a evoluat pe scenele multor teatre, abordând repertoriul pentru tenor lirico-spinto și mai târziu cel pentru tenor spinto-dramatic. Evoluția sa în repertoriul pentru tenor spinto-dramatic l-a purtat pe scene ale Operelor din întreaga Europa, dar și din America și Asia. Printre operele importante unde a evoluat se numără: Deutsche Oper Berlin, Semperoper Dresda, Staatsoper Saarbrücken, Staatsoper Hannover, Theater Klagenfurt, Theater Innsbruck, Oper Essen, Staatsoper Prag, Oper Maribor, Opera de Stat Sofia, etc.

În anul 2004 a debutat la Opera Națională București în rolul Radames din opera „Aida”. Acesta a fost începutul unei colaborări fructuoase de-a lungul anilor, colaborare finalizată cu angajarea ca solist al Operei Naționale București începand cu stagiunea 2018-2019 . Vastul său repetoriu cuprinde roluri din creația compozitorilor:

  • G. Verdi –  „Aida”, „La Traviata” , „Un Ballo in Maschera”, „La Forza del Destino”, „Il Trovatore”, „I Masnadieri”, „Don Carlo”, „Otello”.
  • G. Puccini – „La Boheme”, „Tosca”, „La Fanciulla del West”, „Madama Butterfly”, „Le Vili”, „Il Tabarro”, „Turandot”, „Manon Lescaut”.
  • R. Wagner – „Lohengrin”, „Die Walküre”.
  • G. Meyerbeer– „Le Prophet”, „Les Huguenots”, „Vasco da Gama (L’Africaine)”
  • H. Berlioz – „Les Troyens”, „Benvenuto Cellini” 
  • G. Bizet– „Carmen”
  • A. Boito – „Mefistofele”.
  • C. Saint – Saens– „Samson et Dalila”.
  • A. Dvorak – „Rusalka”
  • R. Leoncavallo – „I Pagliacci”, 
  • P. Mascagni – „Cavalleria Rusticana” 

dar și a unor compozitori mai puțin cunocuți – Moniuszko, Gabriel Dupont, Manfred Trojan, etc.

De asemenea, a susținut și concerte vocal-simfonice și mai multe seri de lieduri la New York, Berlin și București. A colaborat cu Hiroshima Opera Ensemble din Hiroshima (Japonia), interpretând rolul Faust din opera  “Mefistofele”, de A. Boito. În cea mai recent premieră a Operei Naționale București interpretează, în stagiunea 2021-2022 rolul Polione din opera ”Norma”  de V. Bellini și rolul Lohengrin din opera cu același titlu de Richard Wagner.