Luminița V. Burcă

Conf. univ. dr. habil.
Discipline predate:
Vioară
Contact:

Educație:

  • Cadru didactic univ. abilitat (atestat abilitare 2015)
  • bursier postdoctoral MIDAS
  • Doctor în Muzică – Universitatea Națională de Muzică București (2006)
  • absolventă a Conservatorului C. Porumbescu (actuala U. N. M. B.) seria 1988
  • absolventă a Liceului de Muzică (Colegiul de Muzică) G. Enescu – 1983 București

Conf. univ. dr. habil. al U. N. M. B.  și fost prof. univ. dr. habil al F. M. T.- U. V. T. (între 2018-2021), Luminiţa Burcă a început studiul viorii în Timişoara, la Liceul de Muzică Ion Vidu – profesorul Ştefan Hatvani (Germania).

Îşi continuă studiile cu profesorul Valeriu Rogacev la Liceul de Muzică G. Enescu (Colegiul G. Enescu) din Bucureşti şi în 1988 absolvă Conservatorul de Muzică C. Porumbescu (actuala Universitate Naţională de Muzică București), la clasa profesori, Octavian Raţiu şi Modest Iftinchi. Se perfecţionează cu reputatul maestru Ştefan Gheorghiu pe o perioadă de peste 20 de ani.

Participă la cursurile de măiestrie ale violoniştilor Ruggiero Ricci– Berlin (1990) şi sir Yehudi Menuhin– Paris (1990). Solist concertist al Filarmonicii de Stat din Oradea (anii 1991- 1993), solist concertist și șef partidă al orchestrei Filarmonicii Banatul- Timişoara (anii 1988- 1991, 1994- 1997), Luminiţa Burcă susține sute de concerte, recitaluri şi turnee ca solist în diverse festivaluri naționale și internaţionale, pe o perioadă de peste 39 de ani, pe scenele din: România (Orchestrele Radio, Orchestra Filarmonicii G. Enescu, cu toate orchestrele filarmonicilor din ţară), Italia, Spania, Franţa, Austria, Germania, Olanda, Bulgaria, Elveţia, S.U.A., Canada, China, Malaesia, Thailanda, India, America Latină etc.

Invitată la diverse emisiuni radio (diverse interviuri) pentru Radio România-Cultural şi Radio România-Muzical, Tvr Timişoara, TVS- Spania, T5 Italia etc., are canal Youtube și pagină pe Facebook.

Laureată a mai multor concursuri naţionale, printre care Olimpiade Naționale, Concursul de vioară Dinu Lipatti– Craiova şi concursuri  internaţionale: Tibor Varga– Sion (1987), Romano Romanini– Brescia (1988), Michelangelo Abbado– Sondrio (1990), Rodolfo Lipizer– Gorizia (1991- 1992)- Italia, Pancho Vladigerov– Sumen, Bulgaria.

Susţine mai multe masterclasse la Accademia Musicale Tartini din Latina, (Italia 2000 și 2006), Conservatorio Profesional de Musica de La Coruña, Spania (2011, 2012) Conservatorio di Musica-Como, Italia, 2012, 2019, 2020 – 2021 online etc. Fondatoarea Concursului Internațional Prestissimo- violine-online. A fost concertmaestru şi şef partidă al orchestrelor: I Pomeriggi Musicali di Milano, Teatro alla Scala- Milano, Orchestra Internazionale d’Italia- Fermo, Orchestra Teatro Reggio– Parma, Orchestra Haydn – Bolzano, Orquesta Sinfonica de La Coruña, Orquesta Sinfonica de Santa Cruz de Tenerife- Spania.

Discipline predate: INTERPRETARE MUZICALĂ (STILISTICĂ INTERPRETATIVĂ)-VIOARĂ

 

Publicații/ Înregistrări: A înregistrat multe lucrări pentru vioară şi pian (lucrări solo) şi lucrări concertante pentru vioară (acompaniată de Orchestra de Cameră Radio-București, Fil. de Stat Oradea, Fil. Banatul etc.) pentru: Radio (kardex) și case de discuri, în ţară şi străinătate: Concerto Company- Milano (1992), Olympia&Electrecord (1991-1992), Open Reel Records-Milano (2014), înregistrări canal youtube etc.

În calitate de pedagog, cu o activitate intensă cu studenţii concretizată în zeci de concerte, recitaluri în țară și străinătate şi premii la concursuri naționale și internaționale, a publicat la edituri importante (Editura Muzicală, Editura Marineasa, Editura Glissando, Editura Eurostampa etc.) 15 cărţi de unic autor (o carte în limba italiană), 10 cărţi- colaborator şi sute de articole în diverse reviste de cultură şi de specialitate din ţară şi străinătate: Spania, Albania, Italia

Linkuri:
Blog/website: www.luminitaburca.wordpress.com