Muzicologie

Dacă vă hotărâți să studiați muzicologia la UNMB veți afla cum ajunge un tânăr muzician să înțeleagă trecutul muzical, pentru binele prezentului și al viitorului. În această călătorie, veți fi ghidați de un colectiv de cadre didactice care include personalități de prim rang în domeniul muzicologiei, recunoscute la nivel național și internațional prin premii și distincții.

În cadrul celor patru ani de licență în muzicologie

  • Veți putea explora istorii, partituri, scrieri, idei despre muzici clasice, pop, de film, tradiționale.
  • Veți deveni conștienți de interacțiunile subtile, dar importante dintre muzică și istorie, muzică și societate.
  • Veți învăța cum să analizați o partitură pentru a surprinde tainele alcătuirilor sonore.
  • Veți putea să vă dezvoltați capacitățile interpretative instrumentale, vocale și dirijorale, prin discipline specifice.
  • Veți avea posibilitatea de a participa la Concursul național de muzicologie organizat de UNMB (care a dobândit de-a lungul anilor un binemeritat prestigiu) și de a publica articole, cronici muzicale sau interviuri în paginile ziarului Acord, revistă emblematică a instituției noastre.
  • La toate acestea se adaugă practica muzicologică, care se poate desfășura în diferite zone, de la Radio România până la Departamentul de cercetare și Editura UNMB.

Vă veți pregăti astfel pentru ce vi se pare potrivit să urmați mai departe: să deveniți profesori, redactori (în audio-vizual, edituri, presă), referenți sau secretari muzicali în filarmonici, opere și instituții culturale, ori poate formatori de opinie în mediul virtual. Numeroasele premii obținute de studenții și absolvenții noștri, precum și calitatea activității lor profesionale ulterioare confirmă nivelul de pregătire de care puteți beneficia urmând acest program.

Forma de învățământ: cu frecvență

Durata programului: 4 ani

Număr credite: 240 ECTS

Limba de predare: română

Curriculum

Ocupații Muzicologie

Ocupaţii (în domeniul Muzică):
Cod COR Ocupaţie Observaţii
265236 Muzicolog
265212 Secretar muzical
265211 Referent muzical
Alte ocupații:
Alte ocupații, potrivit calificării şi titlului acordat, conform competenţelor asigurate prin programul de studii. Dreptul de a exercita ocupația de  Profesor în învățământul gimnazial (233002), conform prevederilor legale (deținere„ certificat de absolvire a programului de studii psihopedagogice – nivel I” sau echivalent).

Rezultatele învățării

Cunoștințe Abilități Responsabilitate și autonomie
Studentul/absolventul descrie și explică argumentat teoriile, conceptele și principiile care stau la baza notației muzicale (scris-cititului muzical). Studentul/absolventul realizează corelaţia corectă între textul muzical şi configuraţia sonoră (cu nivel de complexitate ridicat), pe baza abilităţilor auditive, de memorie muzicală şi scris-citit muzical dobândite, inclusiv auzul muzical interior. Studentul/absolventul analizează și evaluează în mod autonom concordanța dintre textul muzical și exprimarea sonoră, într-o varietate repertorială și stilistică reprezentativă, în funcție de specializare.
Studentul/absolventul definește și descrie teoriile, conceptele și principiile, regulile gramaticale şi elementele de limbaj muzical ce stau la baza tehnicilor clasice de scriitură şi metodelor consacrate de analiză muzicală, cu referire în mod deosebit la sfera specializării. Studentul/absolventul utilizează în mod adecvat tehnicile clasice de scriitură muzicală (omofonă și polifonă, cu nivel ridicat de complexitate), urmărind obținerea unui rezultat cu valențe estetice și semantice. Studentul/absolventul analizează lucrări muzicale din repertoriul specific, în mod creativ și critic, cu ajutorul gândirii muzicale și cunoștințelor dobândite, corelând elementele de limbaj muzical, tehnicile de scriitură și formele muzicale identificate cu expresia muzicală.
Studentul/absolventul identifică şi descrie caracteristicile diferitelor culturi, stiluri, genuri și forme muzicale, în corelație cu alte domenii artistice şi/sau aspecte istorice, cu referire în mod deosebit la repertoriul specific. Studentul/absolventul clasifică argumentat lucrări muzicale (cu nivel de complexitate ridicat), pe baza caracteristicilor stilistice și arhitectonice, luând în considerare contextul istoric și cultural. Studentul/absolventul se integrează în contexte artistice și sociale diverse, aplicând cunoștințele referitoare la stiluri, genuri, forme și tradiții muzicale pentru a-și fundamenta și adapta propria activitate muzical-artistică.
Studentul/absolventul cunoaște și utilizează surse relevante de informații cu specific muzical sau tangente domeniului. Studentul/absolventul selectează și sistematizează informații cu specific muzical sau tangente domeniului (de ordin istoric, cultural, estetic, stilistic etc.). Studentul/absolventul elaborează conținuturi pentru propria activitate muzical-artistică și își lărgește, diversifică, nuanțează și rafinează permanent perspectiva muzical-artistică proprie, prin consultarea și evaluarea unor surse de informații relevante din domeniul muzical-artistic.
Studentul/absolventul demonstrează cunoașterea principiilor de bază ale tehnicii interpretative vocale, instrumentale și dirijorale. Studentul/absolventul utilizează corect şi funcţional elementele de bază ale tehnicii interpretative, în diverse ipostaze (vocală, instrumentală și dirijorală), în practica muzicală proprie. Studentul/absolventul selectează un repertoriu adaptat, din punct de vedere tehnic, stilistic și estetic, diverselor contexte muzical-artistice și cerințelor specifice proprii sau ale celor pe care îi îndrumă.
Studentul/absolventul demonstrează cunoașterea principiilor ce stau la baza cercetării muzicologice, având drept fundament asimilarea unei literaturi de specialitate relevante și reprezentative. Studentul/absolventul elaborează lucrări muzicologice şi de critică muzicală, prin parcurgerea tuturor etapelor (de la concepţie la realizare), cu integrarea cunoştinţelor şi abilităţilor specific muzicale dobândite şi cu aportul creativităţii personale şi al capacităţilor de analiză şi sinteză. Studentul/absolventul tinde către conturarea unei perspective muzicologice proprii, prin asimilarea și decantarea unor idei, concepte și teorii specifice domeniului muzicologic, utilizând deopotrivă creativitatea, reflecția și gândirea critică, cu respectarea limitelor deontologice ale cercetării științifice.
Studentul/absolventul demonstrează cunoașterea principiilor de bază în proiectarea, organizarea și, după caz, evaluarea evenimentelor muzicale/unităților de învățare/conținuturilor cu specific didactic. Studentul/absolventul utilizează strategii eficiente în planificarea, coordonarea și susținerea unor activități muzicale (inclusiv a celor cu specific didactic), în diverse contexte profesionale, integrând conținuturi muzicale relevante și adaptându-le contextului performativ, în vederea atingerii unor obiective clare, evaluabile și valoroase din punct de vedere artistic. Studentul/absolventul este capabil să conceapă și să organizeze evenimente/proiecte/unități de învățare/conținuturi cu specific muzical/didactic, demonstrând autonomie, inițiativă și coerență în luarea deciziilor și în gestionarea resurselor umane și materiale implicate.
Studentul/absolventul demonstrează cunoașterea principiilor ce stau la baza colaborării eficiente într-o echipă multidisciplinară pe diverse paliere ierarhice și comunicării optime cu publicul, atât cu cel din sălile de concert, cât și cu cel abordat prin intermediul mass-media sau în alte contexte (spații neconvenționale etc.) Studentul/absolventul colaborează eficient cu alți participanți implicați direct sau indirect (compozitori, interpreți, dirijori, muzicologi, jurnaliști muzicali, impresari, secretari muzicali) și comunică optim cu publicul de concert sau cu cel abordat prin intermediul mass-media. Studentul/absolventul își asumă responsabilitatea științifică și profesională în toate etapele procesului de elaborare a lucrărilor muzicologice/de critică muzicală/specifice jurnalismului muzical/didactice, inclusiv în colaborarea cu alți participanți implicați direct sau indirect (compozitori, interpreți, dirijori, muzicologi, jurnaliști muzicali, impresari, secretari muzicali etc.) și în comunicarea cu publicul, putând susține argumentat propriile decizii și opțiuni muzicologice.
Studentul/absolventul demonstrează cunoașterea unor modalități de utilizare a tehnologiei în cercetarea muzicală. Studentul/absolventul utilizează tehnologii digitale adecvate pentru a studia, înregistra și analiza materiale muzicale. Studentul/absolventul integrează diverse tehnologii muzicale în activitatea sa muzicologică și muzical-artistică.
Studentul/absolventul cunoaște mecanismele și criteriile de evaluare a parcursului profesional, precum și tendințele și cerințele actuale ale pieței muncii în domeniul muzical și artistic. Studentul/absolventul poate evalua obiectiv propriul nivel de pregătire muzicală și artistică, conștientizează necesitatea de formare și dezvoltare continuă și întreprinde demersuri concrete pentru perfecționarea competențelor necesare integrării și adaptării optime în mediul profesional. Studentul/absolventul manifestă o atitudine proactivă față de propria evoluție profesională, își asumă responsabilitatea pentru actualizarea constantă a competențelor și se adaptează autonom și flexibil la cerințele pieței muncii în domeniul muzical și artistic.
Studentul/absolventul demonstrează cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională, operând adecvat cu un vocabular relevant pentru specializarea sa și respectând regulile de pronunție, de ortografie, morfo-sintactice, de compunere, organizare și comunicare a discursului. Studentul/absolventul se poate exprima fluent într-o limbă de circulație internațională la nivel comunicativ și discursiv atât oral, cât și în scris, integrând abilitățile receptive (citit, ascultat) cu cele productive (vorbit, scris) în situații și contexte cu specific muzical și general. Studentul/absolventul utilizează limba de circulație internațională în mod autonom în activitatea sa profesională, pe baza competențelor lingvistice și strategiilor de învățare și comunicare dobândite, demonstrând flexibilitate și eficiență în exprimarea orală și scrisă.
 

Experiența studenților

În anii petrecuți ca student la Universitatea Națională de Muzică București, am realizat că un muzicolog trebuie să îmbine profesionalismul cu dragostea pentru muzică și pasiunea pentru cercetare. M-am bucurat să regăsesc aceste atribute la profesorii care continuă să mă îndrume la UNMB, cursurile desfășurându-se într-o atmosferă prietenoasă, cu deschidere spre diverse subiecte. De asemenea, datorită cunoștințelor și abilităților dobândite la UNMB am reușit să obțin premii la importante concursuri naționale și internaționale de muzicologie și compoziție. Mai mult decât atât, studiile la UNMB m-au ajutat să îmi găsesc un loc de muncă la puțin timp după absolvirea studiilor de licență.

Vlad Ghinea
Redactor muzical Editura UNMB

Mi-am dorit să devin profesor încă din timpul liceului. Înclinația pentru disciplinele muzicale teoretice (istoria muzicii și teorie-solfegiu-dicteu) m-a determinat să aleg specializarea Muzicologie din cadrul UNMB. Pe durata studiilor de licență și master am avut oportunitatea de a studia cu profesori pasionați de muzică, profesioniști și dedicați, care m-au inspirat în a aprofunda arta sunetelor, devenind totodată modele pentru cariera mea didactică. Cursurile facultății, materialele puse la dispoziție de biblioteca instituției alături de buna dotare a sălii de lectură au contribuit în mare măsură la parcursul meu, în mod special la examenele pe care le-am susținut pentru a deveni profesor. De asemenea, pe durata studiilor, facultatea mi-a oferit șansa de a participa la numeroase concursuri de muzicologie și teoria muzicii, concerte și simpozioane. Toate aceste experiențe frumoase din anii studenției mă determină să îi îndrum pe elevii mei în a-și continua studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, indiferent de specializarea aleasă.

Octavia Cioceanu-Angelescu
Profesor de Teorie-solfegiu-dicteu și Istoria muzicii la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești • Inspector școlar pentru arte la Inspectoratul Școlar Județan Prahova

Universitatea Națională de Muzică din București este instituția care mi-a devenit un companion de neînlocuit. În cadrul acestei instituții am avut ocazia de a participa la concursurile naționale de teorie și muzicologie care m-au condus spre performanță, o performanță greu de atins fără sprijinul profesorilor și fără baza materială pe care universitatea mi-a pus-o la dispoziție. Studiul muzicologiei mi-a dezvoltat simțul muzical, spiritul critic obiectiv și capacitatea de organizare, așa cum o altă secție nu ar fi făcut-o. Dobândirea acestor însușiri nu ar fi fost posibilă fără cordialitatea cu care am fost îmbrățișată de profesorii mei. Am luat acest model de conduită și îl aplic cât pot de mult în activitatea didactică cu elevii. Legătura mea cu UNMB rămâne una strânsă prin permanenta îndrumare a viitorilor studenți în a-și îndeplini visul de a urma cursurile acestei universități și a deveni, mai departe, muzicieni împliniți.

Maria Marinescu (Bărăceanu)
Profesor în cadrul Catedrei de Teorie a Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București

În calitate de absolventă a specializării Muzicologie (ciclul licență, master și doctorat) în cadrul UNMB, pot afirma că am avut parte de o îndrumare de excepție pe parcursul anilor de studii în această instituție. O recomand, nu doar datorită standardelor înalte ce caracterizează pregătirea profesorilor, ci mai ales pentru implicarea și exigența acestora în relația cu studenții. Atât acumularea de cunoștințe teoretice specifice, cât și accesul la experiențe diverse (concursuri de muzicologie, colaborări cu reviste de specialitate, burse ERASMUS etc.) m-au ajutat enorm, garantându-mi ulterior reușite profesionale semnificative în domeniul muzicologiei.

Irina Nițu
Cercetător științific la Muzeul Național „George Enescu”, București • Expert acreditat al Ministerului Culturii în domeniul documentelor de istorie a muzicii românești

Am absolvit cursurile secției de Muzicologie pentru ciclul de licență, master și mai apoi doctorat. Nivelul deosebit de ridicat al informației oferite, contactul cu profesioniști și iubitori ai artei muzicale fac din UNMB nu doar un loc de informare și cercetare, ci un spațiu în care ești îndemnat să iubești muzica și să îți iubești meseria. Pe parcursul anilor mei de studenție am avut parte de suport academic necondiționat din partea profesorilor mei. Am participat la concerte, simpozioane și masterclass-uri, am avut acces la o bibliotecă și o mediatecă în care am „călătorit” pe cele mai interesante meleaguri culturale și am cunoscut oameni, locuri și culturi noi prin cele două burse ERASMUS de care am beneficiat.

De mai bine de un deceniu transmit cu mândrie cunoștințele mele muzicale la orele de teorie și istoria muzicii de la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București și îmi valorific cu drag experiențele muzicologice în materialele pe care le realizez pentru revistele Muzica și Actualitatea Muzicală ale UCMR.

Andra Apostu
Profesor Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București • Muzicolog și critic muzical

Pentru mine, Universitatea Națională de Muzică din București a însemnat în primul rând o serie de întâlniri privilegiate, pentru că am avut șansa să pot studia cu profesori pentru care munca la catedră a reprezentat și reprezintă o vocație practicată mereu cu pasiune. Felul în care mă raportez azi la muzică li se datorează în mare măsură acestor oameni, cărora le păstrez o caldă recunoștință. Am încă amintiri vii de la anumite cursuri, încă mai rețin atmosfera din diferite săli, mai mari sau mai mici, și mirosul și liniștea din bibliotecă și mediatecă. 

UNMB a însemnat, totodată, spațiul în care am legat unele dintre cele mai frumoase și mai durabile prietenii din viața mea, dar și locul în care mi s-au definitivat opțiunile de viață și, mai ales, cele profesionale. 

Am avut șansa să pot pleca de 3 ori pe perioada studiilor masterale și doctorale cu burse (Erasmus și CEEPUS) în Germania și Austria, să cunosc, să respir și să trăiesc atmosfera unor importante orașe universitare ca Weimar, Graz și Berlin, experiențe, de asemenea, inestimabile pentru formarea mea umană și profesională. 

UNMB este și locul unde am lucrat vreme de 5 ani în cadrul Departamentului de Relații Internaționale, imediat după terminarea studiilor masterale, un alt prilej de a mă apropia de instituție și oamenii săi dintr-o altă perspectivă, administrativă. 

În prezent, de câte ori trec pe lângă clădirea de pe Știrbei Vodă, mă încearcă o senzație de familiaritate, de căldură și de nostalgie, pentru că acolo, între pereții săi, e și o parte din cea mai frumoasă perioadă a tinereții. Și nu doar a mea.

Ioana Marghita
Muzicolog • Realizator Radio România

Profesori de specialitate

Anterioară
Următoare