Eveniment sub egida Festivalului Internațional „George Enescu” și susținut de BRD – Groupe Société Générale, principalul partener al festivalului, PIANO EXPRESS scoate muzica clasică din sălile de concerte şi o aduce în cartiere, în mijlocul bucureştenilor, prin intermediul pianistei Adriana Toacsen şi al invitaților săi. PIANO EXPRESS propune un altfel de concert în aer liber, în care actul muzical activează şi reimaginează spațiul liber domestic. În fiecare sâmbătă a lunii septembrie 2023 creionăm un traseu care va lua forma unei îmbrățișări muzicale a orașului, parcurgându-l din zona centrală către marile cartiere într-un gest afectuos faţă de ORAȘ și MUZICĂ.

Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, în cadrul programului de finanțare „București acasă” 2023.

Ultima stație a trenului “PIANO EXPRESS” poposeşte sâmbătă, 30 septembrie, ora 17:00, în Curtea Universității Naționale de Muzică București!

ReStarting
Adriana Toacsen (pian) şi Ioana Balaşa (flaut)

Lucrări de:
Francis Poulenc (1899-1963) – Sonata pentru flaut şi pian (1957)
Tōru Takemitsu (1930-1996) – „Voice” (1971), pentru flaut solo
Dan Dediu (n. 1967) – „Le vent du Transylanie” (1997), pian solo
Andrei Petrache – „3,2,1…Start!” (2019), pentru flaut, pian şi cajon

Vă aşteptăm cu drag!

RSVP: https://www.facebook.com/events/993578031789083/993634465116773/


ADRIANA TOACSEN

Pianista Adriana Toacsen a generat de-a lungul timpului proiecte culturale care au fost apreciate atât de critica de specialitate cât și de publicul meloman.

  • Muzica Orașului 2015
  • Babar, Povestea elefantului 2019, 2022
  • Invitație la dans 2019
  • Beethoven Sieben 2020
  • Poze și Pozne 2021
  • Encore 2023

Pianista a susținut concerte ca solistă și ca membru în formații de duo și trio concertant. Formula evolutivă de pe scenă surprinde publicul la fiecare piesă, oferind spectatorului o variantă inedită și în continuă “transformare”. Concertul poveste este o variantă de recital – spectacol, care își dorește să facă muzica clasică sa le fie alături, atât adulților, cât și copiilor. Acesta a apărut deja diverse ipostaze în principalele centre culturale din țară. Dorința de a promova pe scenele de concert muzica românească, muzica modernă și cea contemporană este momentan unul din principalele instrumente de selecție a repertoriului prin care își propune să-și compună programele prezentate publicului. Prezența constantă a pianistei în concertele Festivalurilor și a evenimentelor contemporane dovedesc această afinitate cu noul. Ultimul proiect s-a bucurat de un mare succes, de aprecierea publicului și a instituțiilor muzicale – readucerea pe scena de concert a Concertului pentru pian și orchestră nr.2 al compozitorului Pascal Bentoiu.

 

IOANA BALAȘA

Ioana Balaşa este flautistă a Filarmonicii „George Enescu”din București din anul 2014. Fiind membră a uneia dintre cele mai prestigioase orchestre din România, îşi desfăşoară aici o bogată activitate simfonică, având şansa de a cânta sub bagheta unor dirijori renumiţi precum Paavo Järvi, Cristian Măcelaru, Leo Hussain și mulți alții. În calitate de solistă pe scena Ateneului Român, și-a făcut debutul în cadrul stagiunii muzicale educative „Clasic e fantastic”, o stagiune dedicată elevilor pentru familiarizarea lor cu instrumentele orchestrei simfonice, cu repertoriul simfonic și cu diferitele curente estetice muzicale. Intensa activitate camerală se reflectă și în recitalurile pe care le susține alături de pianiștii generației sale în numeroase săli de concerte din București precum Muzeul Palatului Cotroceni, Ateneul Român, Casa Artelor “Dinu Lipatti” sau Muzeul “George Enescu”. Ca solistă, susține concerte cu orchestra filarmonicii „Mihail Jora”, cu orchestra de Barockeri a Universității Naționale de Muzică din București sau cu Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”. A debutat la 15 ani pe scena Ateneului din Bacău, cu „Concertul în Do major” pentru flaut, harpă şi orchestră de W.A. Mozart. Face parte din proiectul de muzică otomană veche, Battements de L’Orient, alături de care a susținut concerte în locuri precum Cercul Militar Național sau Ambasada Republicii Turcia în România.



*Aceste concerte în aer liber sunt potrivite pentru persoanele care se simt mai confortabil să participe la concerte într-un mediu relaxat. Toată lumea este binevenită, inclusiv persoanele cu dizabilități, cele care au deficiențe senzoriale și de comunicare sau persoanele neurodiverse, de orice vârstă.
Vezi toate facilitățile de accesibilitate, pentru fiecare eveniment, in partea de „discuții” a evenimentului de Facebook.

***

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, în cadrul programului de finanțare „București acasă” 2023. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB”

Sponsori: BRD – Groupe Société Générale și Fundația Art Production
Parteneri: ARTEXIM, organizatorul festivalului Enescu; Muzeul Național al Literaturii Române; Universitatea Națională de Muzică din București; Ideogram, Studio de arhitectură; Asociația Supereroi printre noi; AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), Solèart Management
Parteneri media: Rfi, SG Studio – Revista Zeppelin, Radio România Muzical, CIMRO
Organizator: Asociația Ideilagram
Un concept de: pianist Adriana Toacsen
Artişti: Adriana Toacsen (pian), Angela Drăghicescu (pian), Ioana Balaşa (flaut), Valentina Zaharia (narator)
Curator piese: compozitor Diana Rotaru
Curator spații urbane: arhitect Ilinca Păun Constantinescu
Development manager: muzicolog Alexandra Solea