Colecția Enarmonia – Solfegiu. Dictat. Elemente de teoria muzicii

Colecţia intitulată EnArmonia. Solfegiu, dictat, elemente de teoria muzicii, al cărei prim volum vi-l prezentăm, îşi propune să reînnoade firul unei tradiţii mai vechi, concretizate în popularele şi extrem de utilele volume de Solfegii admitere din anii ‘70-‘90’. Problematica a fost acum extinsă, incluzând nu doar solfegii, ci şi dictate şi teste de Teoria muzicii, concepute pentru admiterea la diferitele specializări ale UNMB în anul 2012, la nivel de licenţă şi masterat.

În cuprinsul volumului veţi găsi şi conţinutul probelor Concursului studenţesc de Teoria muzicii, a cărui primă ediţie (2012) a constituit o reluare în alţi termeni a unui aprig disputat Concurs de Solfegiu ce avea loc în anii ’60, când Rector al Conservatorului era reputatul profesor universitar Victor Giuleanu.

Nu în ultimul rând, volumul conţine şi un rezumat al discuţiilor pe teme de Teoria muzicii, purtate cu ocazia atelierului organizat cu profesorii din liceele de specialitate în cadrul Festivalului Chei 2012 al UNMB. Reprezentând o sumară reflectare a activităţii didactice a coautorilor săi (prof. univ. Dr. Magda Buciu, prof. univ. Dr. Dan Buciu, conf. univ. Dr. Rodica Nicolaescu, conf. univ. Dr. Christian Alexandru Petrescu, conf. univ. Dr. Olguţa Lupu, lector univ. Dr. Grigore Cudalbu, lector univ. Dr. Tatiana Hilca), această lucrare îşi doreşte să devină nu doar un instrument de lucru, ci şi un imbold către autodepăşire, adresat fiecărui cititor. Conf. univ. Dr. Olguţa Lupu, aprilie 2013