A plecat dintre noi Mircea Tiberian, personalitate emblematică a muzicii de jazz

Universitatea Națională de Muzică din București anunță cu profund regret încetarea din viață a marelui compozitor și pianist de jazz Mircea Tiberian, personalitate de anvergură internațională, a cărui contribuție substanțială a modelat muzica de jazz românească și nu numai.  Cariera sa excepțională a inclus mii de concerte și peste 25 de albume de autor, din care se desprinde un profil muzical complex. Excelent improvizator și creator plin de har, Mircea Tiberian a îmbinat magistral multiple surse de inspirație, incluzând, pe lângă muzica de jazz, surse din muzica clasică și contemporană, dar și din muzica tradițională, rezultatul fiind întotdeauna impresionant și memorabil. Dintre numeroasele albume apărute în decursul vremii, amintim Magic bird (alături de Anca Parghel, Electrecord, 1990), Intelligence is all around (alături de Chris Dalgren și Maurice de Martin, apărut la Soft Records în 2010), Rosa das rosas (alături de Maria Răducanu și Lisle Ellis, apărut tot la Soft Records în 2011), Back to my angel și Looking forward to the past (ambele apărute la Fever House Rcords în 2019).  Pentru toate aceste performanțe deosebite, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România i-a acordat de șase ori Premiul pentru compoziție de jazz.

Mircea Tiberian a fost cel care, în 1991, a avut inițiativa de a fonda prima secție de muzică de jazz și pop din România, în cadrul Academiei Naționale de Muzică din București (devenită ulterior UNMB), devenind și coordonator al acesteia, de la înființare și până în prezent. În calitate de pedagog a format zeci de generații de muzicieni de jazz, mulți dintre aceștia afirmându-se pe scene din țară și din străinătate ca personalități proeminente în domeniu. Preocupat deopotrivă de dimensiunea filosofică și de aspectele istorice și teoretice ale muzicii în general și ale muzicii de jazz în special, a scris numeroase cărți și articole, în care a condensat reflecțiile proprii pe marginea fenomenului muzical. Volumele sale – „Cartea de Muzică” (Ed. Tracus Arte, 2007), „Jazz inside out” (Ed. Tracus Arte, 2013), „Sunetul de referinţă și arca muzicii occidentale” (Ed. Nemira, 2013)”, „Domeniul muzical, o lume cu 4 dimensiuni” (Ed. Grafoart, 2015), „Magister musicae în ţara surâsului” (Ed. Tracus Arte, 2017) – au devenit imediat repere în domeniu și au fost în egală măsură apreciate de muzicieni și de melomani.

Întotdeauna neobosit în susținerea tinerelor talente, Mircea Tiberian s-a dedicat cu o energie inepuizabilă și o disponibilitate infinită dialogului muzical cu publicul, iar acesta l-a apreciat mereu la superlativ. În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, instituție pe care o absolvise în 1980, prof. univ. dr. Mircea Tiberian a fost activ până în ultima sa clipă, continuându-și cu maximă implicare, generozitate și abnegație misiunea de dascăl, începută în urmă cu 35 de ani.

Îi rămânem veșnic recunoscători pentru imensa sa contribuție la muzica de jazz și la învățământul muzical românesc!