Gala de Operă

O seară ce promite a fi de neuitat, la Sala Radio

Marți, 31 martie, de la ora 19:00, vă invităm la Sala Radio pentru un eveniment cu totul special: Gala de Operă, spectacol din cadrul Festivalului Chei, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București.
Orchestra Universitaria, coordonată de conf.univ.dr. Alexandru Ganea, va fi condusă de maestrul Cristian Sandu, căruia i se alătură Corul UNMB coordonat de lect.univ.dr. Florian Costea și lect.univ.dr. Aurel Muraru.
Pe scenă vor evolua actualii studenți ai UNMB, într-un parcurs muzical spectaculos care reunește arii și ansambluri din opere semnate de Mozart, Rossini, Donizetti, Verdi, Gounod, Strauss, Bizet și Chapi.

️ Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro

Vă așteptăm cu drag la o gală ce promite emoție autentică, rafinament și excelență artistică!