Antonel Temistocli

C.D.A. DRD.
Discipline predate:
Dirijat cor, Practică artistică
Contact:

Educație:

Doctorand în cadrul Școlii Doctorale Constantin Brăiloiu (doctorat profesional – Dirijat), UNMB
Master (2023), Licență (2021), Universitatea Națională de Muzică București

Biografie

Antonel Temistocli este un tânăr dirijor, cu o formare solidă în dirijatul orchestral și cel coral. A absolvit Licența (2021) și Masteratul (2023) la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în prezent urmează un program de doctorat profesional în dirijat orchestră.

De-a lungul carierei, a colaborat cu ansambluri precum IconArts, Couleurs, Pulsart și a avut ocazia să lucreze sub mentoratul unor dirijori renumiți, printre care Nestor Bayona și Peter Ash. A fost dirijor al Corului Regal, ansamblu aflat sub patronajul Casei Regale a României, unde a coordonat numeroase concerte de prestigiu, inclusiv participări în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

Având o pasiune puternică pentru muzica contemporană, Antonel se dedică proiectelor colaborative care susțin dezvoltarea acesteia, fiind prezent ca dirijor la festivaluri naționale și internaționale, precum Festivalul Internațional Meridian, New Brave Music și altele.

Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim in Politica de cookies sau să le dezactivezi în setări.