Remus Manoleanu

C.d.a. conf. univ. dr.
Discipline predate:
Pian complementar
Contact:
  • A absolvit Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, clasa de pian a doamnei Valeria Taban
  • A crescut în ambianţa de elevată preocupare pianistică şi artistică a familiei Ecaterina şi Maria Fotino.
  • A absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti în 1972, unde a lucrat cu Ovidiu Drimba, Gabriel Amiraş şi Gh. Halmoş
  • Absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.
  • A câştigat bursa naţională George Enescu în 1972.
  • Cursuri de specializare în Conservatorul I. Ceaikovski din Moscova (profesorul S. Neuhaus).
  • Este doctor în muzică.
  • În prezent este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
  • A participat la numeroase festivaluri : Basel, Oldenburg, Berlin, São Paulo, Londra, Dublin etc.
  • Concertează curent în România şi în străinătate (Marea Britanie, Brazilia, Coreea de nord, Rusia, Germania, Olanda, Franţa, Syria, Statele Unite etc.)
  • A jucat de zeci de ori în Hamlet, la Teatrul Municipal „ Lucia Sturza Bulandra”, în regia lui Alex. Tocilescu, având rolul muzical (pianistic) al lui Hamlet.
  • A înregistrat peste 3000 de minute pentru Radiodifuziunea Română
  • I-au fost dedicate sau a cântat în primă audiţie absolută numeroase concerte pentru pian şi orchestră, piese pentru pian solo sau lieduri (cântece) pentru voce şi pian.
  • A înregistrat muzică contemporană românească la Casa de Discuri Electrecord.
  • Este Membru Fondator al Festivalului şi Concursului Naţional de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”- Slobozia, concurs inițiat și oranizat de Uniunea Criticilor și Redactorilor Muzicali Mihail Jora
  • A publicat în anul 2008, la Editura U.N.M.B., două cărţi : Muzica sub semn ludic şi Paradigme ludice in muzica românească
  • A creat Fundaţia Culturală BIANCA, ce are ca scop principal promovarea liedului românesc.A oferit premiul Bianca în concursul Național de Compoziție și interpretare Muzicală Mihail Jora și Festivalul și Concursul Național de interpretare a liedului Ionel Perlea
  • În anul 2010 a primit Premiul de Excelenţă în Interpretare al Forumului Muzical Român.

 

Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim in Politica de cookies sau să le dezactivezi în setări.