Robert-Cristian Popelcă
Perioada studiilor a fost definitorie pentru tot ceea ce înseamnă cariera și dezvoltarea mea profesională. Profesorii pe care i-am cunoscut pe parcursul anilor de studiu m-au inspirat și mi-au condus pașii către cariera didactică. În anii petrecuți la Conservator am simțit că fac parte dintr-o familie, iar perfecționarea prin gradele didactice m-a adus înapoi peste ani în marea familie UNMB. Absolvirea specializării Muzică religioasă m-a ajutat să mă perfecționez în domeniul muzicii bizantine, în care desfășor o activitate susținută în cadrul Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș.